De 1 decembrie

Mi-am dat seama, după 10 ani de când am plecat, furioasă, din România, cu gândul să nu mă întorc decât în vizită, că senzația de a trăi 'între două lumi" a devenit una permanentă, naturală și nu sunt eu nici descoperitorul și nici posesorul exclusiv al acesteia. Vorbind mai mult în aceste zile decât în restul anului cu românii din Madrid, adunați la tipicele chermeze ale comunității, am detectat mai multe tendințe: unii, puțini dar hotărâți, care se văd nevoiți să renunțe la cetățenia română pentru a o obține pe cea spaniolă, pentru că nu există tratat româno-spaniol privind dubla cetățenie, alții care ar vrea să se întoarcă, pentru că simt că deceniul aurit al economiei spaniole se coclește și alții care au lăsat în urmă Spania, preferând alte meleaguri, fie Germania, fie alte țări cu condiții de muncă mai decente. Fără să vreau neapărat să fac tabloul complet al diasporei românești de aici (nu aș fi în stare!), observ că în aceste tendințe apar două grupuri diferite în mod fundamental, pe care le diferențiaza, ați ghicit, apartenența la generații diferite: tinerii până în 30 de ani ar avea curaj să revină acasă cu practica bună învățată aici, ceea ce nu pot să spun despre cei mai bătrâni" cu 10 ani, care sunt lămuriți și știu ce îi așteaptă oriunde s-ar mișca.
Oricum ar fi, de oriunde ar veni și orice pregătire și experiență profesională ar avea, românii din Spania vorbesc foarte frumos despre țara lor. Cu respect. Nu idealizează nimic, dar nici nu i-am auzit să înjure. Nu sunt rupți de realitatea de acasă, dar nici prea ancorați în ea nu sunt. Au, cu siguranță, o mare părere de rău: că nu se pot refugia de criza din Spania într-o Românie stabilă. La mulți ani!

Evacuați, partea a II-a

Presat de dramele familiilor evacuate din casele ipotecate, guvernul de la Madrid a adoptat un decret de suspendare pentru doi ani a evacuărilor din  casele cumpărate în timpul balonului imobiliar.

Cele peste 500 de executări silite zilnice, dramele celor evacuați, poziția magistraților, care au cerut ei înșiși modificarea comportamentului băncilor în acest sens, și protestele afectaților au forțat un decret care scutește timp de doi ani evacuările pentru categoriile defavorizate. 

Evacuați / partea întâi

Evacuare = de la EVACUÁ, evacuez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa liber, a goli, a părăsi în masă un imobil, o localitate, o regiune etc.; a elibera (4). 2. A lua măsuri de îndepărtare, a scoate în chip organizat, dintr-un loc și a duce în altul oameni, bunuri etc. (sursa: DEX online). Este cel mai folosit cuvânt în Spania, de câteva luni încoace, pentru ca sute de familii rămân fără case. Creditele ipotecare neplătite sunt executate cu o rapiditate nebănuită (deși justiția spaniolă e extrem de lentă în condiții normale sau, spre disperarea societății, în cazurile penale poate întârzia 4, 5 sau 10 ani până să dea o sentință definitivă). Judecătorii au început să spună că băncile trebuie să se adapteze la realitatea anului 2012, polițiștii care merg la executări silite refuză să le pună în practică sau acționează cu lacrimi în ochi. Mărturiile afectaților sunt semnificative. Ziariștii au început să își scrie experiențele personale pe bloguri. E și cazul unei colaboratoare a ziarului El Mundo , care povestește, cu detalii, cum primește acasă ordinul de evacuare. 

Executare silită, proces, datorii, credit la bancă, abuz, abuz, abuz. În Spania, imigranții simt din plin lovitura crizei. Cei care s-au lăsat duși de val (înțeleg perfect, mă includ între cei care, cum zice Petreanu, au crezut că în casă nu pot intra bani mai puțini), suportă acum presiunea uriașă a datoriilor de sute de mii de euro pentru case care valoreaza jumătate din cât costau acum 5 sau 6 ani. Sunt și români printre ei, cei mai mulți, însă, refuză să recunoască, public, că trec prin situații oribile. Se simt înfrânți și le e rușine. Nu e cazul familiei Țâru, care mi-a povestit cum a reușit, cu ajutorul vecinilor și al Asociației afectaților de ipoteci, să evite de două ori evacuarea. Povestea acestei familii, în partea a doua.

Neputința de a plăti, pentru că dacă nu plătești înseamnă că nu poți (cine vrea să piardă o casă?), este reflectată într-un dosar cu cifre amețitoare, calcule de dobânzi și capital pe viață, pentru că 35 sau 40 de ani înseamnă, practic, viața activă. Mulți așteaptă o soluție de la guvern, însă modificarea unei legi în Spania înseamnă cel puțin jumătate de legislatură de dezbateri, dacă nu una completă. Decretul pe care Rajoy îl aprobă astăzi poate fi o soluție pentru familiile cu venituri minime, care ar putea fi tolerate de bancă în propria casă, în schimbul unei chirii sociale, evitând astfel blestemata evacuare. Este, fără îndoială, rezultatul protestelor zilnice, al revendicărilor Asociației afectaților de ipoteci, care refuză să creadă în soluția partidelor mari. Pentru 2 motive: PP și PSOE au avut ocazia, în anii trecuți, să prevină situația, pentru că au fost sau sunt la guvernare și pentru că orice decret ar aproba azi Rajoy, acesta nu se va aplica retroactiv. 

VA URMA