Campania electorală pentru localele din mai nu a început, dar se prezintă candidații...Stau cu ochii pe Badalona ca pe butelie, căci Xavier Albiol, candidat PP, a zis iar că țiganii români sunt ciuma orașului și că dacă ajunge primar nu le dă ajutoare. Tare sunt curioasă să știu câți dintre țiganii români din Spania beneficiază de ajutoare, știut fiind că ei nici nu se duc la primărie să se înregistreze (cam ce domiciliu să treacă în acte? parcul public? terenul de la marginea orașului? malul râului? rulota ford pe care o plimbă de la Paris la Londra?), ce să mai vorbim de beneficiile care rezultă de aici, adică învățământ și sănătate gratuite și, eventual, subvenții pentru manuale și mâncare...
Nici o legătură între Albiol, Sarkozy și Berlusconi, evident!
Cum românii au drept de vot la locale, mă așteptam să se înscrie în registrul electoral spaniol în număr mai mare. Au crescut cu 20 de mii. Acum, în total, sunt cam 100 de mii. Față de vreo 600 de mii cât ar avea drept de vot... Mai bine decât nimic. Cum se vede din partea partidelor spaniole? Foarte interesant: conservatorii spun că românii nu sunt interesați de viața politică, ci de locul de muncă, iar socialiștii spun că românii se implică și că sunt un potențial pe termen lung. Există și candidați români pe listele spaniole, au mai fost și în alți ani, ceea ce mi se pare de-a dreptul hilar este că cei care ajung să militeze în partidele spaniole sunt mai abitir împotriva adversarilor politici decât spaniolii înșiși. Mai catolici decât papa, cum ar veni. Și rasiști până la Dumnezeu.
Pardon, era să uit că situația emigranților români în Spania e specială: au venit să facă un ban cinstit, nu neapărat să se schimbe!
No hay comentarios:
Publicar un comentario